opritură sf [At: N. TEST. (1648), 167^v/29 / Pl: ~ri / E: opri + -tură] 1 (Înv) Interdicție. 2 (Reg; ccr) Porțiune dintr-o pășune, rezervată pentru cosit și pe care este interzis păscutul. 3 (Reg) Grămadă de bușteni, crengi, vreascuri etc. aduse de apă și depuse la cotul unui râu, formând un stăvilar.