ORDINE s. f. (cf. lat. ordo, -inis, it. ordine): înșiruire după anumite reguli; organizare în raport cu anumite cerințe. Se vorbește astfel despre o. părților de propoziție în cadrul propoziției (subiect + predicat sau subiect + atribut + predicat + complement – într-o o. obișnuită; predicat + subiect sau predicat + complement + subiect + atribut – într-o o. neobișnuită), despre o. propozițiilor în frază (propoziție principală + propoziție secundară – într-o o. obișnuită; propoziție secundară + propoziție principală sau propoziție secundară + propoziție principală + propoziție secundară – într-o o. neobișnuită). ◊ ~ alfabetică: înșiruire în conformitate cu literele alfabetului (a, b, c etc.) – alb, bun, cald etc. ◊ ~ liberă: așezare a părților de propoziție în propoziție sau a propozițiilor în frază în o. dorită de vorbitor sau de scriitor, la libera lor alegere, în raport cu preferințele și intențiile lor. ◊ ~ fixă: așezare a părților de propoziție în propoziție sau a propozițiilor în frază, într-o o. strictă, obligatorie, impusă de o normă gramaticală, de o exigență a limbii literare (v. și topică).