Definiția cu ID-ul 924768:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORIENTARE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta. 1. Aflare, recunoaștere a direcției și sensului în care se găsesc punctele cardinale în raport cu locul unde se găsește cineva; găsirea direcției și a sensului de urmat pentru a ajunge la destinație; identificarea elementelor de pe teren cu cele de pe o hartă. Orientarea cu ajutorul busolei.Fig. Conu Dumitrachi ducindu-și degetul la frunte caută în datele marilor evenimente istorice pe care le-a apucat d-sa un punct de orientare cronologică. VLAHUȚĂ, O. A. 473. ◊ Fig. Posibilitatea de a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. Cunoașterea teoriei dă orientare și siguranță în activitatea practică. 2. Mod de așezare a unui obiect față de punctele cardinale; p. ext. direcție, sens. Petar Dușan schimbă orientarea și barca începu să ție largul. GALACTION, O. I 198.