orizont sn [At: CANTEMIR, IST. 15 / V: (înv) horizon, horizonte, orizon, ~te, (îrg) h~ / Pl: ~uri / E: lat horizon, -tis, ngr ὁρίζων, ger Horizont, it orizzonte, fr horizon] 1 Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței pământului cu bolta cerească. 2 Parte a cerului sau a pământului pe care o mărginește această linie Si: zare. 3 (Pex) Cer. 4 (Îs) ~ adevărat Cerc de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. 5 (Fig) Sferă a cunoștințelor, a preocupărilor, a activităților etc. intelectuale. 6 (Fig) Capacitate de înțelegere, de orientare. 7 (Fig) Perspectivă. 8 (Glg) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care acesta s-a format. 9 (Glg) Ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, din aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. 10 (Min) Totalitate a lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 11 (În artele plastice și în teatru) Fundal. 12 (D. oameni; îla) Fără ~ Cu vederi înguste.