OSCILÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Mișcare periodică, alternativă și simetrică, a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa: vibrație, pendulare, oscilare. 2. (FIZ.) Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. Caracteristicile principale ale unei o.: elongația, amplitudinea, perioada, frecvența și faza. ◊ O. amortizată = o. a cărei amplitudine se micșorează în timp. ◊ O. liberă (proprie) = o. a unui sistem care nu primește energie din exterior, după ce a primit un impuls inițial. ◊ O. întreținută (constrânsă) = o. a unui sistem care primește energie din exterior. 3. O. sudică (pacifică) (ENSO = El Niño Southern Oscilation) = modificarea, la intervale neregulate, a circulației atmosferice și a direcției curenților din Oc. Pacific, care provoacă fenomenul El Niño (v. Niño, El) și opusul acestuia, La Niña (caracterizat printr-o răcire anormală a apelor din E Oc. Pacific) cu consecințe de mare amploare (ex. ploi abundente și taifunuri în Australia și S Asiei; uragane în Oc. Atlantic; ierni grele în Canada și S.U.A.). 4. Fig. Șovăială, nehotărâre; fluctuație.