OSPĂȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată de obicei cu ocazia unui eveniment, a unei sărbători, mai ales a unei cununii); petrecere cu masă mare. V. banchet. Mură cînta la ospețele boierești. GALACTION, O. I 70. Să-ți povestească el ce mari ospețe, Ce mîndre nunți, ce luminate fețe Văzură ochii săi odinioară. IOSIF, P. 29. Împăratul făcu un ospăț foarte mare. CREANGĂ, P. 231. ♦ Masă, mîncare. Pe subt șure și la vatra bordeiului, ospățul și paturile se gătesc. ODOBESCU, S. III 18. Și pe iarbă s-așezau, De ospăț că s-apucau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Pl. și: ospățuri (GOLESCU, Î. 97, ȘEZ. II 206). – Variantă: (neobișnuit) ospeț (MACEDONSKI, O. III 96) s. n.