OTOVA adj. invar. Uniform, fără formă; (în special despre oameni) care nu are talia distinctă. Așa de otova erai tu pe la spate, încît ar fi zis cineva că ești bătut cu lopata. HOGAȘ, H. 60. Era oacheș și înalt ca de opt palme și jumătate, iară trunchiul trupului lui îi era otova. ISPIRESCU, U. 28. ◊ (Adverbial) În barba crescută otova, ochii îi luceau vesel. GALAN, Z. R. 58. Grumazul celui bolnav... se umflă de se face otova (una) cu capul. ȘEZ. III 12. ♦ Fig. Monoton, uniform. Înlăuntru s-amestecă val-vîrtej ciocneli de pahare... cu zbîrnîitul otova al cobzarului. DELAVRANCEA, S. 6. ◊ (Adverbial) Ploaia cădea otova, întristînd sufletele. D. ZAMFIRESCU, R. 251.