OTRĂVI, otrăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A intoxica sau a omorî (pe cineva) cu otravă (1). În loc să dea pămîntul la norod, îl ține el tot. pentru ca să nu se puie rău cu boierii, de frică să nu-l otrăvească. SP. POPESCU, M. G. 73. ◊ Refl. Ce este? l-am întrebat. Nimic.. o femeie s-a otrăvit. NEGRUZZI, S. I 53. Marele vizir Assan- pașa, desperat că nu a primit încă poruncă să facă pace, se otrăvește singur. BĂLCESCU, O. I 91. ◊ A pune otravă (în apă, alimente etc.). 2. Fig. A supăra, a amărî, a necăji (extrem de mult), a învenina. Se silea să nu se mai gîndească la ce-a pățit și totuși mintea îi era otrăvită numai de ocară. REBREANU, I. 35. Lipsești din ochii mei să nu te văd... că-mi otrăvești zilele! ALECSANDRI, T. I 50. 3. Fig. A corupe, a perverti; a exercita o influență vătămătoare. In loc să fiți luminătorii poporului, îi otrăviți sufletul. REBREANU, R. I 296.