OU, ouă, s. n. 1. Corp care se formează în ovarele femelelor și care conține germenul unei ființe din aceeași speță; la păsări este alcătuit dintr-o coajă calcaroasă, două membrane, albuș și gălbenuș, fiind folosit în general și ca aliment. Găina babei se oua de cîte două ori pe fiecare zi și baba mînca o mulțime de ouă. CREANGĂ, P. 63. Brrr, frig el... aici o fi-nghețînd și ouăle corbului. ALECSANDRI, T. I 457. A ajuns om mai deștept (sau mai cuminte) decît găina, se zice despre un copil sau despre un tînăr neexperimentat care caută să dea sfaturi celor mai în vîrstă și mai pricepuți. Cine fură azi un ou mîine va fura un bou (= cine apucă să fure o dată ceva, chiar un lucru fără valoare, mai tîrziu va fura lucruri de valoare, devenind hoț de-a binelea). ◊ (Despre cloșcă) A sta pe ouă = a cloci. ◊ Expr. A face pe cineva cu ou(ă) și cu oțet v. oțet. A umbla cu ceva ca cu un ou moale = a umbla foarte atent cu ceva. (Merge sau calcă) parcă are ouă-n poale sau parcă calcă pe ouă = merge exagerat de încet, umblă cu multă băgare de seamă. Oul lui Columb = problemă pe care cineva o rezolvă în mod simplu, dar a cărei soluție nu fusese găsită de nimeni mai înainte. ♦ (Bot.) Celulă reproducătoare care rezultă din fuziunea a doi gameți. 2. (Urmat de determinări care indică materia) Obiect, lucru în formă ovoidală. Elena Lipan pirotea, țesînd găurile unui ciorap întins pe un ou de lemn. C. PETRESCU, C. V. 99. ◊ (Popular) Oul genunchiului = rotula. Oul piciorului = glezna.