Definiția cu ID-ul 930749:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÎINE, pîini, s. f. (Și în forma pîne) 1. Aliment de bază, preparat dintr-un aluat de făină (de grîu, secară etc.) frămîntat cu apă, dospit și copt în cuptor; (regional) pită. Într-o dimineață, își puse poalele-n brîu și se pregăti de copt pîne. CAMILAR, N. II 397. Aveai pachețelul tău cu mîncare; halva și o bucată de pîine. PAS, Z. I 268. Cu pînea și cu carnea uscată într-o mînă și c-o ploscă într-alta, Hrișa lăsă caii deoparte și... coborî la pîrău. SADOVEANU, O. VII 37. ◊ Fig. În străfunduri de beznă smolită... zace, adînc tăinuită, Pîinea uzinelor, Cărbunele. DEȘLIU, G. 46. Arbore de pîine v. arbore. ◊ Expr. A mînca pîine și sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a conviețui, a trăi împreună cu cineva, a împărți cu cineva binele și răul. Să știu de bine că mă duc la mănăstire, pîine și sare nu mai mănînc cu el! CARAGIALE, O. I 50. Că tu de nu-i vei tăia, eu nu mai mănînc pîine și sare cu tine pe un taler. ISPIRESCU, L. 64. A ieși înaintea cuiva sau a întîmpina (pe cineva) cu pîine și sare = a întîmpina (pe cineva) cu deosebită cinste. Tot poporul: rudă, frate, soră, mamă și părinte... cu pîni și sare vor ieși vouă-nainte! ALECSANDRI, O. 248. A avea (sau a ține, a fi cu) pîinea și cuțitul în mînă = a avea la îndemînă toată puterea, toate mijloacele. Bun ca pîinea (cea) bună (sau caldă) = foarte bun. Se caută (sau se vinde) ca pîinea (cea) caldă, se spune despre o marfă care e foarte căutată, care se vinde foarte repede. ♦ Aluat de pîine încă necopt. Dară maica ce lucra? Da la pîne frămînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. Eu, bădiță, aș ieși, Dă-s cu mînile în pîne. id. ib. 412. 2 Hrană necesară pentru trai; existență (2). Pînea mi-o cîștig cu scripca. CAMILAR, N. I 266. În schimbul muncii mele, îmi puteam cîștiga pîinea, fie și amară. STANCU, D. 472. Pribeag prin lume, fără pîine, fără rost, La căminurile voastre am aflat un adăpost. DAVILA, V. V. 33. ◊ Expr. (Adesea în construcție cu verbele «a cîștiga»,«a munci») O bucată de pîine = un minimum de existență, resurse modeste de trai. A lua (cuiva) pîinea de la gură = a distruge (cuiva) toate posibilitățile de existență. ♦ Fig. Agoniseală. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe-oleacă de carte, căci mine, poimîne vine vacanția și noi stricăm pînea părinților degeaba. CREANGĂ, A. 100. 3. (Munt., Mold.) Cereale, recoltă de cereale, holdă; bucate (2). Nemărginita cîmpie plină de pîne adia ușor la suflarea vîntului dimineții, întunecîndu-se în coborîșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. SADOVEANU, O. III 647. Era în luna lui august, pe la strînsul pînei. GANE, N. I 159. ◊ Pîine albă = grîu, orzoaica (spre deosebire de secară). Se văd niște dealuri acoperite cu pîne albă. CAMILAR, N. II 387. Întîia arătură se face pentru pînea mărunțică, pînea albă sau pînea de vară. PAMFILE, A. R. 50. ♦ Grăunțe de cereale (mai ales de grîu). Mătușa venind în urma căruței rîdea și le tot spunea ceva, de departe, arătînd cu codiriștea movilele de pîne albă. CAMILAR, N. II 396. 4. Fig. (În trecut) Slujbă, funcție, post. Dă-i și lui acolo o pîine. CAMIL PETRESCU, U. N. 70. După trei ani, cum și din ce pricină, nu știu, dar destul atîta că-și pierdu și această pîne, remîind din nou sărac. MARIAN, O. I 11. ◊ Expr. (În trecut) A pune (sau a băga) în pîine (pe cineva) = a da o funcție, o slujbă (cuiva). L-a băgat Aristică în pîine, dar, uite, că tot el îl bagă în chichion. PAS, L. I 33. Să mă puie în pîne, să capăt un loc. ALECSANDRI, la CADE. A fi în pîine (sau a mînca o pîine) = a avea o funcție, o slujbă (bună). A mîncat pîine în casa mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 70. A scoate (sau a da afară) din pîine (pe cineva) = a-l da afară din serviciu. Te dau ș-afară din pîine cu ocară! CARAGIALE, O. III 32. – Variantă: pîne s. f.