PĂTIMI, pătimesc, vb. IV. Tranz. A suferi, a îndura (neplăceri, lipsuri). Serafim Mogoș, cu tîmplele cărunte și ochii cuminți, povestea ce-a pătimit de la jandarmi. REBREANU, R. I 126. D-ta ești vinovat... de toate cîte am pătimit. CARAGIALE, O. III 79. Împărăteasa povestește soțului său cîte a pătimit ea. CREANGĂ, P. 101. Intranz. Nu pot să nu pătimesc cînd mă văd lepădat ca. un vatrar în lunile de vară. ALECSANDRI, T. I 377. Omul pînă nu pătimește nu să învață. PANN, P. V. III 50. (Fig.) Folosul ce a izvorît din cărțile bisericești... e netăgăduit, dar gramatica mult pătimi. NEGRUZZI, S. I 258. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd natura suferinței) Grigore flăcăul nu pătimea numai de furtunoasa boală a dragostei, SADOVEANU, O. VII 307. Un arap de la Fez, care călătorește cu noi, pătimește de boala mării și se vaită. ALECSANDRI, O. P. 312. Eu în tot cursul călătoriei mele am fost sănătos, numai am pătimit de ochi. KOGĂLNICEANU, S. 11.