paharnic, ~ă sm [At: PALIA (1581), 162/7 / V: (îrg) păh~, (înv) ~nec / Pl: ~ici, ~ice / E: pahar + -nic] 1 (Rar) Titlu dat în Evul Mediu, în țările române, boierului care avea grijă de băutura domnului, iar la ospețe sau în împrejurări deosebite îl servea pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită. 2 (Rar) Boier care avea titlul de paharnic (1) Si: (reg) ceașnic Vz cupar. 3 (Îs) Vel (sau mare) ~ ori marele ~, ~ mare, ~ul cel mare Dregător de curte cu atribuții speciale la ospețele domnești Si: șeful paharnicilor. 4 Titlu dat boierului care strângea, de obicei la oraș, dările de pe vinul vândut. 5 Persoană care avea titlul de paharnic (4). 6 (Îrg; pgn) Persoană care toarnă băutura în pahare, la ospețe, nunți etc.