palat² sn [At: I. NAT. 48 / E: lat palatum] 1 (Șîs ~ tare, ~ dur) Perete superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine¹ ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine¹, acoperite de o mucoasă groasă Si: cerul-gurii, (înv) părați. 2 (Îs) ~ moale sau vălul ~ului Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul² (1) Si: văl palatin¹. 3 (Îs) ~ artificial Mulaj al palatului² (1-2), folosit în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet.