Definiția cu ID-ul 504457:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
pandur (panduri), s. m. – (Înv.) Soldat de infanterie. Mag. pandúr (Cihac, 519), din sb., cr., slov. pandur „gardă” < sl. pądarĭ, cf. pîndar.