PANGENÉZĂ (< fr. {i}; {s} pan- + genesis „naștere”) s. f. (BIOL.) Teorie evoluționistă care explică mecanismul eredității prin existența unor particule mici (germeni sau gemule), provenite din celulele întregului organism, ce provoacă formarea unei părți analoage celei din care provin. A fost propusă (1868) de Ch. Darwin; deși infirmată de studiile moderne de genetică, la vremea respectivă a însemnat un pas înainte în înțelegerea evoluției lumii vii.