PARALELISM s. n. (< fr. parallelisme, cf. it. parallelismo, gr. parallelismos < para „lângă” + allelos „unul cu altul”): corespondență între două unități sintactice luate în comparație. Se vorbește astfel de p. sintactic (aproape perfect) dintre părțile de propoziție și propozițiile subordonate (subiect – subiectivă, nume predicativ – predicativă, atribut – atributivă, complement necircumstanțial – completivă necircumstanțială, complement circumstanțial – completivă circumstanțială, element predicativ suplimentar – predicativă suplimentară). v. și corespondență.