PARFUM, parfumuri, s. n. 1. Miros plăcut, mireasmă. În jur, parfum de lut și izmă grasă. DRAGOMIR, P. 52. În desișuri albește floarea-paștilor, și un parfum ușor vine pe adierea amurgului. SADOVEANU, O. VI 399. Parfumul îmbătător al florilor se înălță în văzduh. ALECSANDRI, O. P. 86. 2. Produs industrial cu miros plăcut, obținut prin amestecarea unor substanțe aromatice de origine vegetală, mai rar animală, sau pe cale sintetică. Pe metalice tripiede ard parfumuri arăpești. MACEDONSKI, O. I 104. 3. Aromă, miros îmbietor, savuros. Acum să zic două vorbe astor piftii... Ce miros, ce parfum! ALECSANDRI, T. I 394. 4. Fig. Notă caracteristică, specifică. Bucata are un parfum destul de caracteristic. CARAGIALE, O. VII 92. – Pl. și: parfume (MACEDONSKI, O. I 139). – Variantă: (învechit) profum (MACEDONSKI, O. I 246, ODOBESCU, S. III 83) s. n.