Definiția cu ID-ul 866750:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARTIDĂ, partide, s. f. 1. Desfășurare completă a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele lui succesive, în urma cărora se stabilesc câștigătorii; întrecere sportivă; meci. ◊ Expr. (Fam.) A pierde partida = a nu reuși într-o acțiune sau într-o întreprindere, a suferi un eșec, a nu avea nicio șansă. ♦ Petrecere, distracție în grup, organizată după un anumit program. O partidă de vânătoare. 2. Căsătorie sau proiect de căsătorie (avantajos); p. ext. persoană vizată pentru un proiect de căsătorie. 3. (Înv.) Partid; grupare, tabără. ◊ Expr. A fi de partida cuiva = a fi partizanul unei grupări. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua apărarea cuiva. 4. (Cont.) Cont. ◊ (Contabilitate în) partidă dublă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea operațiilor se face concomitent în debitul unui cont și în creditul altui cont. (Contabilitate în) partidă simplă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea se face fie numai în debitul unor conturi, fie numai în creditul altor conturi. 5. Cantitate de mărfuri vândută sau cumpărată o dată. 6. Parte dintr-o compoziție muzicală executată de unul dintre membrii unui ansamblu, care execută această parte. [Pl. și: (4) partizi] – Din ngr. partídha, it. partita, fr. partie.