PATRON², -OĂNĂ patroni, -oane, s. m. și f. 1. Proprietar al unei întreprinderi, al unei fabrici, al unei firme etc. care exploatează muncă salariată. Ai aflat poate că m-am certat cu patronul. C. PETRESCU, C. V. 157. Șefii poștelor – vătafii – tovarăși pe subt mînă cu patronii cafenelelor din port... erau datori să ia la rînd un număr egal din toate naționalitățile. BART, E. 289. După rînduiala breslei nu putea să intre în rîndul patronilor decît acela care și-a făcut anii de ucenicie, a lucrat un an la patronul care l-a scos calfă și a mai făcut și doi ani de călătorie. SLAVICI, O. II 35. 2. (În Roma antică) Patricianul roman în raporturile cu liberții și cu clienții. 3. Sfînt socotit protector al omului care îi poartă numele, apărător al unei case sau al unei comunități; ziua numelui unei persoane. Știi că astăzi am avut serbare: patronul școalei. C. PETRESCU, C. V. 87. Arta germană, întrunind idei abstracte cu prozaice amănunte, a știut să traducă cu penelul ideile care se rezumă în legendara vînătoare a sfîntului Hubert, patronul vînătorilor creștini din occident. ODOBESCU, S. A. 346. Nu puteam alege altă patroană spre a-i încrede secretele mele rugăciuni decît sfînta Cecilie. ALECSANDRI, O. P. 18. ♦ (Învechit) Ocrotitor, apărător, protector. După obiceiul, de obște pe atunci la toți tinerii, de a se alătura pe lîngă un boier însemnat, el își luă de patron pe Iordachi Cantacuzino, ce era pe atunci vistiernic mare. BĂLCESCU, O. I 183.