PAVILION, pavilioane, s. n. 1. Clădire sau construcție de proporții mici, situată în general într-o grădină, într-un parc sau la extremitățile unui edificiu. V. chioșc. Un pavilion rotund, la care ajungeai printr-o sală de geamuri stăpînea peste o grădină încîntătoare desfășurată în pantă. GALACTION, O. I 328. Generalul trimise doi oameni să mă cheme la duel... Locul, pavilionul de la Băneasa. BOLINTINEANU, O. 401. ♦ Fiecare dintre clădirile de sine stătătoare ale unui ansamblu de clădiri care alcătuiesc o unitate (la spitale, școli, cazărmi, expoziții etc.). Pavilioanele se înălțau ca de cărbune prin întunericul și cernerea ploii. SADOVEANU, O. VI 219. Într-una din zile, murind infirmierul de la pavilionul de tifos exantematic, și cum altul nu era, s-au gîndit toți la Cărămidă. MIRONESCU, S. A. 124. 2. Drapel arborat de unele autorități pe fațada clădirii. Pavilioanele lor, fluturate de briză, întindeau de la un chei la altul un freamăt în care se împleteau toate culorile. TUDORAN, P. 340. Pe la amiază pavilionul de la căpitănia portului, lăsat în jos, arăta că e ora repausului. BART, S. M. 59. ♦ Drapel arborat la pupa sau pe catargul unei nave pentru a-i indica apartenența la o anumită țară. Trec [vapoarele] mereu cu alte pavilioane la pupă. BOGZA, C. O. 406. Cunoștea după culorile pavilionului naționalitatea fiecărui vapor. BART, E. 386. ◊ Fig. Ambițiile se aciuează o clipă sub același pavilion. ANGHEL, PR. 34. ◊ Pavilion de semnal = mic steguleț, colorat, pentru făcut semnale. ♦ Stindard (al pionierilor, al asociațiilor sportive etc.) care se înalță la anumite festivități. Ridicarea pavilionului. 3. Partea, largă ca o pîlnie, a instrumentelor muzicale de suflat. Pavilionul urechii = partea exterioară a urechii. – Pronunțat: -li-on.