PAZNIC, paznici, s. m. 1. Cel care păzește; păzitor, strajă, gardian. Se apropia timpul să plece la datoria lui de paznic de noapte. C. PETRESCU, A. 447. Porunci ca paznicii să se puie să prinză pe hoți. ISPIRESCU, L. 72. Obloanele se-nchid, lumînările se stîng, paznicii de noapte trec. EMINESCU, N. 51. 2. (Învechit) Membru al consiliului comunal (ajutor de primar sau încasator de impozite). Vornicul Nica Petricăi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili se purtau printre oameni de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8.