pecetui, pecetuiesc, (pecetlui, pecerli), vb. tranz. – 1. A lega, a închide, a astupa: „Tăt scria șî să gândia, / Cartea o pecetuia” (Papahagi, 1925: 191; Săcel). 2. A pecetlui, a pune pecete: (ref. la sticla de pălincă:) „Pecerlită-n flori de mac / Poate că-i bună de leac. / (…) / Când dai s-o despecerlești / De miros tot te topești” (Bilțiu, 1996: 382). ♦ A pecetlui groapa: „Când coștiugul a fost coborât în groapă, preotul cu lopata face semnul crucii în cei patru pereți ai gropii, aruncând primul lut deasupra coștiugului” (Brediceanu, 1957); „Nici atunci nu te-oi uita / Când mi-or pecetlui groapa / Că ți-a fost dulce gura” (idem: 76). – Din pecetlui (< sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni, Scriban, DEX, MDA).