PENÍȚĂ (< pană) s. f. 1. Diminutiv al lui pană¹ (1). 2. Obiect format dintr-o placă mică și concavă de metal, cu vârf ascuțit și despicat, care se montează la un toc (stilou) și folosește pentru a scrie cu cerneală. Printre strămoșii p. figurează cele descoperite la Pompei și confecționate din bronz și cele medievale din aur, argint și bronz. P. modernă este inventată de germanul A. Senefelder, la sfârșitul sec. 18, care a folosit oțelul elastic. Începe să fie produsă industrial din 1830, în Marea Britanie. Se fabrică în special din oțel inoxidabil, iar în vârful din metal dur (de obicei iridiu). ♦ Tehnică a desenului în cerneală sau tuș, folosită în special pentru schița rapidă, pentru desenul de expresivitate și de viziune picturală.