PENIȚĂ, penițe, s. f. 1. Mică placă concavă de metal terminată cu un vîrf despicat, care adaptată la un toc se folosește pentru a scrie cu cerneală. Nu cu penița, Cu ascuțișul coasei îmi scriu poemele sălbatice. BENIUC, V. 30. Îi scîrțîie penița pe hîrtie. SADOVEANU, B. 33. La ceasul douăsprezece, așeză tocul pe suportul unde mai așteptau o jumătate de duzină, cu penițele proaspăt schimbate. C. PETRESCU, C. V. 143. 2. Diminutiv al lui pană¹ (I). V. fulg. Corbul îi zise: ține penița asta, voinicule, și cînd vei gîndi la mine, eu voi fi la tine. ISPIRESCU, L. 43. 3. Plantă erbacee, cu flori alburii, dispuse în verticile care formează spice și care crește prin apele adînci, stătătoare sau care curg lin (Myriophyllum spicatum și Myriophyllum verticillatum); prisnel, vîsc-de-apă.