per (est) și pĭer (vest), a -í v. intr. (lat. pĕr-eo, pĕr-ire, d. eo, ire, a merge, a te duce; it. perire, pv. cat. perir, fr. périr; sp. pg. perecer. – Să peară [est], să pĭară [vest]. Se zice și eŭ pĭeĭ, tu pĭeĭ, să pĭeĭe, pĭeĭe! V. ĭes, suĭ, adițiune, inițial). Dispar, vorbind de ființe orĭ de lucrurĭ: el a perit din ochiĭ meĭ. Mor într’un războĭ, într’o catastrofă, într’o epidemie: regimente întregĭ aŭ perit la atac, pereaŭ vitele cu miile. Mor mizerabil: aĭ să perĭ, bețivule!