PERMUTARE s. f. (< permuta < fr. permuter, lat., it. permutare): reașezare a unei unități lexicale (a unui cuvânt) dintr-un loc în alt loc, în cadrul unui enunț, fără ca acesta din urmă să-și schimbe înțelesul. Astfel, enunțul-propoziție „Ion a spus ceva” se reduce prin p. la cinci formule posibile cu nuanțe de înțeles proprii, dar cu același înțeles global, ele reprezentând niște variante – „A spus Ion ceva”, „Ceva a spus Ion”, „Ceva Ion a spus”, „A spus ceva Ion” și „Ion ceva a spus”. Pentru a face proba p., pentru a verifica nuanțele de înțeles proprii variantelor unui enunț-propoziție, recurgem la substituirea unui termen din acest enunț prin alt termen: „Ion a spus o poezie” (v. substituție).