PETRECANIE s. f. 1. (Familiar și popular) Petrecere. La vremea băilor să strîng și mulți streini, unde să urmează o petrecanie foarte veselă, după cum am auzit. GOLESCU, Î. 82. ♦ Ospăț organizat cu prilejul unui eveniment însemnat. S-au dus el a doaua zi să vadă petrecania fetei împăratului. SBIERA, P. 128. 2. (Învechit) Prohod de înmormîntare; p. ext. moarte. Smerenia și virtuțile episcopului Partenie erau așa lăudate, încît toți boierii țării se rugară de domn ca să-i lase lui pururea egumenia mănăstirii Snagovului, în toate zilele vieții sale, iar după petrecania lui, să nu se mai așeze alți străini. ODOBESCU, S. I 433. ◊ (Azi numai în expr.) A făcut (cuiva) de petrecanie = a omori (pe cineva), a răpune. Îl furase de cu noapte și se zorea... să-i facă de petrecanie. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Să puie mîna pe hoț spre a-i face de petrecanie. ISPIRESCU, L. 375. Fratele cel mic îngheță de frică văzînd că o singură femeie a putut face de petrecanie la atîtea străji. POPESCU, B. III 63. A i se face cuiva de petrecanie = a-i veni cuiva pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a căuta moartea cu lumînarea. (Rar) A face (neobișnuit a vedea) de petrecanie unui lucru = a nimici, a distruge; a da gata. Chimiță n-a moștenit decît vreo cincizeci de mii de franci cărora le-a văzut iute, iute de petrecanie, VLAHUȚĂ, la TDRG.