PÉȘTERĂ (< sl.) s. f. Cavitate subterană de dimensiuni mari, care comunică cu suprafața printr-una sau mai multe deschideri (guri), formată ca urmare a procesului de dizolvare a rocilor solubile (în special calcare, mai rar gips, sare etc.) cu ajutorul apei. P. prezintă sisteme complexe de galerii și de cavități largi și înalte, dezvoltate pe același nivel sau pe mai multe etaje care comunică prin puțuri; p. poate fi uscată (p. fosilă) sau străbătută de un curs de apă (p. activă). Cuprinde numeroase formațiuni concreționale (stalactite, stalagmite, coloane, cruste, draperii etc.), formate prin depunerea carbonatului de calciu din apă. Se poate forma și la malul mării, datorită abraziunii, sau în regiuni vulcanice, în cursul procesului de solidificare a lavelor. În unele cazuri în interiorul lor, din zăpada pătrunsă prin avenuri, s-au format depozite de gheață (ex. „ghețarul” de la Scărișoara). Fauna din peșteri (fauna cavernicolă) este săracă, dar foarte interesantă din punct de vedere științific. Unele p. păstrează urme de viețuire ale omului preistoric. Sin. cavernă, grotă.