pieritor, ~oare [At: CORESI, EV. 217 / V: (îrg) ~eit~, ~et~, piit~, (reg) pir~ / Pl: ~i, ~oare / E: pieri + -tor] 1-2 smf, a (Ființă, colectivitate umană) care este supus(ă) morții Si: muritor. 3-4 smf, a (Îls; îla) ~ de foame (Om) foarte sărac. 5-6 smf, a (Îal) (Om) care nu are ce mânca. 7-8 smf, a (Îvr) (Persoană) care este în primejdie de moarte. 9 a Gata de a pieri. 10 a (Reg; d. plante) Care nu s-a dezvoltat suficient Si: pipernicit. 11 a (Bis; înv) Care și-a atras osânda veșnică, pedeapsa divină pentru păcatele săvârșite Si: (înv) pierit (6). 12 a Care este supus stricăciunii, distrugerii, nimicirii. 13 a Care dispare. 14 a Care se risipește. 15 a Care nu durează Si: trecător, efemer, (înv) piericios (3). 16 a (Înv; d. bunuri materiale) Care poate fi înstrăinat, confiscat, luat din proprietatea cuiva, scos la vânzare. 17-18 a, av (Îrg; d. bunuri materiale) (Care este) dat, luat, moștenit, vândut etc. pentru totdeauna Si: veșnic, definitiv.