PIERZARE s. f. (Învechit și arhaizant) Primejdie în care se află cineva de a-și pierde viața; p. ext. moarte, pieire. Cum pricepu că vorbele scîndurilor o vor duce la pierzare... nu mai dete nici pic de somn în genele ei. ISPIRESCU, L. 65. Mă rog... nu mă lăsa-n pierzare. CARAGIALE, O. III 40. S-au sfîrșit toate!... Domnia-i la pierzare. ALECSANDRI, T. II 174. ♦ Ceea ce pricinuiește nenorocirea cuiva. (Glumeț) Cîți fuștei la scară sînt... «Unsprăzece», spune ea; Eu zic «bine», pe credință... Pe credință – Asta e pierzarea mea! COȘBUC, P. I 201.