PIPERAT, -Ă, piperați, -te, adj. (Și în forma pipărat) (Despre mîncări și băuturi) în care s-a pus (mult) piper, dres cu (mult) piper; picant. Vinul... acru și pastrama foarte pipărată, care sfîrîie îndelung pe grătarul cu jar, au un gust deosebit. SADOVEANU, L. 169. De-aș avea un făgădău Ce crișmar aș mai fi eu... Aș da vinul pipărat La voinicul supărat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 224. ♦ (Despre miresme, mirosuri) înțepător, pătrunzător. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. 2. Fig. (Despre prețuri, dobînzi, plăți) Foarte ridicat, mare. Pîn-acuma el luase dobînzi cam sărate; de acum ajunsese să plătească el camătă din ce în ce mai pipărată. CARAGIALE, O. III 39. 3. Fig. (Despre povestiri cu tîlc) Indecent, picant. Avea sub braț un teanc de broșuri, – operele lui. Cam pipărate. PAS, Z. I 56. Numai după plecarea lui începură cîntecele pipărate cu vorbe pe șleau. CAMIL PETRESCU, O. II 295. – Variantă: pipărat, -ă adj.