PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi un corp în piuliță cu pisălogul, pentru a-l face mai mărunt sau a-l preface în praf. Opărește, curăță de coajă și pisează bine 130 dramuri de migdale dulci. La TDRG. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai. CREANGĂ, P. 5. Își petrecea zilele... pisînd chinchină. NEGRUZZI, S. I 205. ♦ (Regional) A bate grîul în piuă, pentru a-l descoji. ♦ A călca cu piciorul în mers (fărîmițînd sau presînd). A străbătut mulțimea, pisînd zăpada cu pași mărunți. GALAN, Z. R. 228. 2. Fig. A bate; a snopi în bătaie. Omul ridică iar ciomagul și acum nu-l lovi o singură dată. Începu să-l piseze cu lovituri pe unde nimerea. PREDA, Î. 186. Ieși afară de mă lasă, nu mă face să turbez Și să nu-mi mai calci în casă că mă pui de te pisez. PANN, P. V. III 114. 3. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sîcîi pe cineva (repetîndu-i aceleași lucruri), a pisălogi. N-o mai întărîta, dragă... are nevricale. N-o mai pisa și tu. DUMITRIU, B. F. 45. De zece ani mă pisezi cu genealogiile. C. PETRESCU, A. R. 26.