PISĂGI, pisăgesc, vb. IV. Tranz. 1. A pisa (1). Se aud în salon bufnituri înfundate, parc-ar pisăgi cineva ceva pe o masă. CARAGIALE, O. II 263. 2. A pisa (2). (Cu pronunțare regională) Moldovenii îi urmăreau și-i chisăgeau [pe turci], de nu mai știau pe unde se află. ISPIRESCU, la TDRG.