piuit sn [At: CANTEMIR, IST. 48 / V: (reg) piuita sfa / P: pi-u-it / Pl: ~uri / E: piui¹] 1-2 Piuitură (1-2). 3 (Fam; îe) A-i lua (sau, rar, a-i tăia, a-i curma) (cuiva) ~ul (sau, rar, ~a) A face pe cineva să nu mai poată scoate nici un cuvânt de uimire, de spaimă etc. 4 (Reg; îae) A istovi, a slăbi, a muia pe cineva. 5 (Fam; îae) A omorî pe cineva. 6 (Fam; îe) A-i pieri (cuiva) ~ul (sau ~a) A-i pieri cuiva pofta de vorbă. 7 (Fam; îae) A-și pierde curajul. 8 (Reg; îae) A fi pe moarte. 9 (Reg; pex; îae) A muri. 10 Șuierătură produsă de un proiectil care străbate aerul. 11-12 (Ccr) Piscuit (6-7).