PLANIMETRIE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu măsurarea suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.