PLANIMETRIE s.f. 1. Operație de determinare și de reprezentare pe un plan a detaliilor de pe o suprafață de teren. ♦ Parte a topografiei care se ocupă cu astfel de operații. 2. Parte a geometriei care studiază suprafețele plane; geometria plană. [Gen. -iei. / < fr. planimétrie, cf. lat. planus – plan, gr. metron – măsură].