PLATONIC, -Ă, platonici, -e, adj. 1. Referitor la platonism. Doctrină platonică. ♦ Pur, ideal, spiritualizat. În luceafăr, poetul a vrut să simbolizeze iubirea platonică. GHEREA, ST. CR. I 161. ◊ (Adverbial) Ce adolescent, zărindu-ți ochii – lumi ispititoare – Nu te-ar admira platonic în simțirea-i arzătoare? DEMETRESCU, O. 50. 2. Care nu se realizează; care nu poate fi pus în practică; abstract, formal. Vedea însă cu oroare toate aceste compătimiri platonice. CAMIL PETRESCU, O. II 500. Cînd țăranii au apucat să se scoale pentru pămînt, greu se vor mulțumi numai cu reforme platonice. REBREANU, R. II 216.