PLEAȘĂ s.f. 1. (Mold., ȚR, Ban.) Chelie. A: Scuipîndu-i-să pleașa. B 1775, 74^v. Fiind cu pleșul scuipat. B 1779, 44^v. B: Plĕšĭ. Pleașă. LEX. 1683, 44^r. Se va face în pleașa lui sau în tîrcăvirea lui pipăire albă. BIBLIA (1688); cf. MARDARIE, 196. C: Plésshe. Calvities. AC, 361. 2. (Mold.) Loc lipsit de vegetație. La suișul muntelui una era potica ... carea în pleșea muntelui prea cu lesne închizîndu-să, pre aiurea de suit alt drum și altă cale nici era, nici să afla. CI, 169. Variante: pleș s.n. (B 1779, 44^v). Etimologie: sl. plĕšĭ. Cf. t î r c ă v i r e.