PLINUȚ, -Ă, plinuți, -e, adj Diminutiv al lui plin². 1. v. plin (1). Am săcușorul meu de păcate, un săcușor mic, dar rotund și plinuț. ALECSANDRI, T. 1209. ♦ (Întărind pe «plin») Dacă-mi dați trei perechi de desagi plini-plinuți cu galbini de aur, atunci plec. RETEGANUL, P. IV 20. 2. v. plin (5). Plecă fuguța în grădină, mișcîndu-și greu trupul plinuț. MIHALE, O. 501. Era o femeie nostimă... cu forme mlădioase și plinuțe. REBREANU, I. 104.