PLOCON s.n. (Mold., ȚR) Dar, cadou. A: Pocloane de vin de la orașă. URECHE. Au trimis la Poartă poclon de au mulțămit împăratului. NECULCE; cf. A 1756, 11^v; A 1777, 12^r. B: I-au trimis la Țarigrad cu bani ca să dea pocloanile domniei. IST. ȚR. Mehmet . . . vrea să mărească ploconul rumânilor si al moldovenilor. R. POPESCU; cf. ANON. CANTAC.; ANTIM; ESOPIA 1705; A 1717, 24^v, 42^r. Variante: poclon (URECHE; IST. ȚR; ANON. CANTAC.; ANTIM ; ESOPIA 1705; R. POPESCU; A 1717, 27^v, 42^r; A 1756, 11^v; A 1777, 12^r). Etimologie: sl. poklonŭ. Cf. p e ș c h e ș.