PLOCON, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfă, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclon s. n.] – Din sl. poklonŭ.