PLUMB (lat. plumbum) s. n., s. m. 1. S. n. Element chimic (Pb.; nr. at. 82, m. at. 207,2, m. sp. 11,3, p. t. 324,4°C, p. f. 1.740°C). Metal moale, cenușiu-albăstrui, lucios în tăietură proaspătă; în aer luciul dispare repede. Se găsește în natură, în special sub formă de sulfură (galenă). În combinații funcționează în stările de valență 2 și 4. Se obține prin prăjirea galenei și reducerea cu cărbune a oxidului format. P. și compușii săi sunt toxici și pot provoca intoxicații profesionale. Utilizarea benzinei aditivate cu p. a contribuit masiv la poluarea mediului; în prezent se preconizează scoaterea din uz a acestui tip de combustibil. Este întrebuințat la fabricarea țevilor de canalizare, a plăcilor de acumulatoare, a tablelor pentru căptușirea pereților unor aparate din industria chimică pentru protecția împotriva radiațiilor, la fabricarea unor aliaje etc. Este cunoscut și folosit din Antichitate. ◊ Apă de p. v. apă. 2. S. m. Glonț. 3. S. n. Disc mic de p. (1), rotund, cu care se sigilează colete, vagoane etc.; pecete de plumb. 4. S. n. Greutate de diferite forme folosită pentru lestarea firului de pescuit, în scopul imersiunii rapide a cârligului și menținerii lui la un anumit nivel. 5. S. n. (Înv.) Creion.