plută¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 117/30 / V: pliu~ / Pl: ~te / E: bg плута, srb pluta] 1 Ambarcațiune ușoară, plutitoare, uneori prevăzută cu flotoare, construită din trunchiuri de copac prinse împreună, destinată transportării trunchiurilor de copac pe apele curgătoare Si: (înv) plutitoare (12), (reg) pod² (23). 2 (D. oameni; îe) A face ~ta A se menține la suprafața apei plutind în poziție orizontală, rigidă. 3 (Reg; d. pești; îe) A ieși ~ A ieși la suprafața apei, plutind. 4 (Reg; îe) A cădea de-a ~ta A cădea întins la pământ. 5 Platformă de lemn plutitoare folosită pentru salvare pe apă. 6 (Îc) ~-far Plută (5) mare, cu o baliză din panouri și o instalație de semnale de ceață, servind pentru orientare. 7 (Îvr) Dispozitiv alcătuit din două prăjini sau doi răzlogi legați la capete, pe care se așază mănușile de in sau cânepă la topit.