plângere, plângeri s. f. Acțiunea de a (se) plânge și rezultatul ei; plâns, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii (sau a lacrimilor) = (în limbajul biblic) pământ (considerat loc al suferințelor și al durerii). ◊ „Plângerea lui Iisus” = temă iconografică de origine bizantină, reprezentând punerea în mormânt a lui Iisus și jeluirea Lui. Apare frecvent în pictura și broderia medievală în țările române, în special în decorarea epitafurilor (de ex. Cozia, 1394; Neamț, 1437, etc.). În pictura occidentală a fost înlocuită treptat cu Pietà. ◊ Plângerile lui Ieremia = carte canonică a Vechiului Testament (5 cap.), atribuită profetului Ieremia, în care acesta deplânge decăderea regatului Iuda, pustiirea țării, suferințele poporului și ducerea lui în captivitate babilonică. A fost compusă îndată după dărâmarea Ierusalimului (c. 588 sau 585 î. Hr.). – Din plânge.