PLĂCERE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.