PLĂMADĂ s. f. 1. Plămădeală. Plămadă făcută cu drojdie. ♦ Substanță care fermentează. Plămada răcită se aduce prin uluci în căzile unde se pune ca să dospească, IONESCU, D. 254. ♦ Amestec. În sufletul meu crîncen port secolii grămadă Și cerul sterp și lutul fecund într-o plămadă. LESNEA, I. 58. 2. Fig. Progenitură, copil. E fericită bătrîna. Plămada ei a ajuns cineva. Odorul ei își trăiește viața ușor. STANCU, D. 93.