PODIȘCĂ, podiști, s. f. 1. Podeț. Iată o podișcă de bîrne; mai încolo, lîngă un ochi luciu de apă, o moară neagră. SADOVEANU, O. VI 187. Trecu deci Dîmbovița... pe podișca îngustă, arcuită și jucăușă. C. PETRESCU, A. R. 6. Dacă de-a curmezișul uliței curge vrun pîrîu, se pune peste el punte, se așază o podișcă ori se clădește un pod. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Pod umblător. Măi romîne, măi podar, Trage podișca de car Să mă treci la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 159. 2. Suprafață (plană) de scînduri, platformă. Cocoțat pe podișca de unde mînuia uneori, pe vînt mare, drugul cîrmei, mai numără o dată căruțele ce așteptau podul pentru trecerea următoare. V. ROM. aprilie 1954, 123. (În forma de pl. podiște) Săteni cu fețele liniștite... se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn. SADOVEANU, O. III 384. – Pl. și: podiște.