POFTIRE, poftiri, s. f. Acțiunea de a pofti. 1. Invitare, invitație, îmbiere. Intrase de-a dreptul în problema candidaturii, fără să aștepte poftire. VORNIC, P. 161. Lume puțină, căci poftirile se făceau pe sprînceană și cu zgîrcenie. PAS, L. I 227. Călătorul străin... nemaiașteptînd multă poftire, se așeză jos lîngă cei doi și încep a mînca cu toții. CREANGĂ, A. 144. ♦ (Concretizat, învechit) Bilet, scrisoare prin care cineva este invitat undeva; invitație. Sluga mea intră cu un bilet. Aceasta era o poftire la prînz pe a doua zi. NEGRUZZI, S. I 56. 2. (învechit) Urare. Cu prilejul înnoirii anului, mă grăbesc ca să-ți poftesc cele mai mari norociri... Aceste poftiri sînt mici... însă inima mea sîmțăște mai mult. KOGĂLNICEANU, S. 55. 3. (Regional) Gustare. Într-o covățică nouă așază pîne, vin, untdelemn, rachiu, smochine... și... duc. nunelor, de poftire. SEVASTOS, N. 73.