pojar (pojaruri), s. n. – 1. (Înv.) Incendiu, foc. – 2. Rujeolă. – 3. În poezie, înflăcărare, ardoare, patos. – Megl. pujar. Sl. požarŭ (Miklosich, Lexicon, 683; Cihac, II, 156; Conev 42), cf. bg., slov., pol. požar și jar. – Der. pojarnic, s. m. (înv., pompier), din rus. požarnyj; pojernicie, s. f. (cazarmă de pompieri); pojarniță, s. f. (alambic; Olt., jăratic; sunătoare, Hypericum perforatum); pojeri (var. pojări), vb. (înv., a aprinde).