pológ n., pl. oage (vsl. po-logŭ, lucru depus, depozit, d. po-loĭziti, a depune; bg. sîrb. polog, oŭ pus în cuĭbar ca să atragă găinile la oŭat; rus. pológ, polog la pat, perdea de pat. V. pologesc, pîr-log, pot-log). 1. Ĭarbă cosită cît apucă o dată orĭ de 2-3 coasa orĭ mănuchĭ de cereale secerate: un polog de fîn, din 3-4 poloage se face snop (V. boghineț, porcoĭ, căpiță, claĭe). Fig. A zăcea polog (de ex. ca morțiĭ în războĭ), a zăcea claĭe peste grămadă (V. palancă 1). 2. Perdele la pat, apărătoare de pînză orĭ de tifon pusă la pat ca să nu te piște țînțariĭ (V. comarnic). 3. Mușama cu care se acopere cerealele la arie orĭ marfa depusă ca să n’o strice soarele saŭ ploaĭa: se urcă deasupra grîuluĭ și desfăcu colțurile înodate ale pologuluĭ (Munt. Chir. CL: 1910, 4, 436). V. ceahol, prelată, zablăŭ.